lun. dec. 23rd, 2024

polt2Prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului deținătorilor de valori, în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița

În perioada ianuarie – iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin structurile de specialitate, a acționat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, furnizorilor de utilități şi societăților comerciale, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

Astfel, au fost verificate peste 300 de obiective, dintre care 67 de unități bancare și instituții de creditare, 26 de societăți de schimb valutar, 38 de case de amanet și unități profilate pe bijuterii și metale prețioase, 78 de automate destinate tranzacţiilor cu numerar, 35 de spații comerciale mari, 8 săli de jocuri de noroc, două magazine de arme și muniții și 47 de alte categorii de unități.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de îmbunătățire a activității de asigurare a bunurilor și valorilor, fiind stabilite și termene de remediere a deficienţelor constatate.

În perioada de referință, 440 de persoane au fost atestate pentru a desfășura activități de agent de securitate.

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest fel, punând accent pe legalitatea funcţionării societăţilor specializate de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea, pentru creşterea siguranţei transporturilor de valori, a locurilor de depozitare a acestora şi prevenirea faptelor ilicite la regimul pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor.