mie. dec. 25th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiPoliţiştii dâmboviţeni continuă constatările în cazul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa, au oprit pe DJ 720 A, pe raza comunei Bucşani, un autoturism condus de numitul E.I., de 56 de ani, din localitate, ce tracta o semiremorcă.

În urma controlului, poliţiştii au stabilit că semiremorca nu era înmatriculată, având montată o plăcuţă cu număr de înmatriculare fals.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tractarea unei remorci neînmatriculate ori cu număr fals de înmatriculare”.

Pe raza localităţii Băleni, a fost depistat un bărbat, de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, care era radiat din circulaţie.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 334 alin 1 din Codul Penal.

Totodată, poliţiştii l-au depistat pe numitul C.A., de 46 de ani, din localitatea Finta, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de acesta, se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa alcoolului”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

Alte trei persoane sunt cercetate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, ori cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”.

prun3Poliţia dâmboviţeană acţionează pentru siguranţa cetăţenilor

Poliţiştii au continuat acţiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Ortodox şi Catolic.

Astfel, 271 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi au acţionat pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.

În cadrul acţiunilor,  au fost verificaţi 74 agenţi economici şi 644 de mijloace de transport.

Poliţiştii au constatat 34 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 22 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 644  sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 117 315 de lei.

Din numărul total al amenzilor, 83 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 25 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Atenţia poliţiştilor s-a îndreptat şi către participanţii la traficul rutier, 490 dintre aceştia fiind sancţionaţi pentru abaterile comise.

Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate bunuri a căror valoare se ridică la peste 5 600 de lei, constând în carne şi produse din carne, peşte şi produse din peşte.

Poliţia dâmboviţeană, în acţiune, pentru buna desfăşurare a sărbătorilor pascale

  • În urma controlului efectuat la un agent economic, cu sediul în comuna Pucheni, poliţiştii au constat că acesta oferea spre vânzare produse alimentare, ale căror termene de valabilitate erau expirate. 

S-a procedat la sancţionarea contravenţională a agentului economic, în conformitate cu Legea 12/1990, mărfurile expirate fiind confiscate în vederea distrugerii.

  • Pe raza localităţii I. L. Caragiale, a fost depistat numitul G.I., care transporta cu un autovehicul, 468 de pachete de îngheţată, în vederea comercializării.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine documente justificative de provenienţă, luând măsura sancţionării contravenţionale a acestuia, precum şi a confiscării mărfii transportate.

  • Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au opri în trafic, pentru control, un autovehicul condus de un bărbat, de 26 de ani, din judeţul Giurgiu.

În urma controlului efectuat, s-a stabilit că acesta transporta cantitatea de 740 de kilograme de material feros, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

S-a procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului, iar întreaga cantitate de material feros a fost ridicată în vederea confiscării.