ACȚIUNE A POLIȚIEI DÂMBOVIȚENE ÎN PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE
Polițiștii au ridicat 248 de kilograme de carne și produse din carne, peste 7.500 de kilograme de legume și fructe, 5.760 de țigarete, 39 de litri de alcool și peste 6.000 de kilograme de alte produse, în urma unei acțiuni organizate în acest week-end, la nivel județean, în pieţe, târguri și oboare. Au fost constatate 9 infracțiuni și aplicate 880 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 215.392 de lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară permanent acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.
Astfel, în perioada 23-25 septembrie a.c., 312 poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi au acționat, la nivel județean, în pieţe, târguri, oboare şi în zonele adiacente acestora.
În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 281 de controale, dintre care 237 la societăți comerciale, 25 în piețe și 19 în târguri și oboare.
De asemenea, au fost constituite 33 de filtre rutiere, fiind verificate 753 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 9 infracţiuni, dintre care 6 de natură economică și una la regimul circulaţiei rutiere.
În cadrul celor 8 dosare penale întocmite sunt cercetate 9 persoane.
Au fost ridicate în vederea confiscării sau indisponibilizate bunuri a căror valoare se ridică la aproape 32.000 de lei, dintre care 248 de kilograme de carne și produse din carne, peste 7.500 de kilograme de legume și fructe, 5.760 de țigarete, 39 de litri de alcool și peste 6.000 de kilograme de alte produse.
De asemenea, au fost aplicate 880 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 215.392 de lei, dintre care 84 la Legea nr. 61/1991privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, 185 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 8 la H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 488 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 5 pentru neacordarea priorității pietonilor, 43 pentru abateri ale pietonilor și 58 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea autovehiculelor.
Au fost aplicate 4 sancțiuni prevăzute de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și una la H.G. nr. 69/2012 privind transportul de persoane.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare.