„Am avut foarte multe probleme în judeţ din cauza fenomenelor meteo. Avem o centralizare parţială şi cu date provizorii, deci nu cu expertize care să certifice foarte exact sumele de care avem nevoie.
Vreau să cunoaşteţi că pentru perioada aprilie – iunie, pagubele înregistrate la nivelul infrastructurii rutiere din judeţ sunt de 34.672.000 lei, din care infrastructura rutieră judeţeană de 16.850.000 lei.
În ultima săptămână am mai înregistrat pagube de circa 9.550.000 lei. La momentul acesta, comisii din care fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, specialişti de la Direcţia tehnică din Consiliul Judeţean, procedează la evaluarea pagubelor, care sunt estimate deocamdată.
Avem, de asemenea, o situaţie cu totul specială, am trimis Camera Agricolă şi Direcţia Agricolă în comunele Petreşti şi Morteni, unde culturile au fost afectate de grindină şi de apă între 60% şi 100% la câteva sute de gospodării, de ferme agricole mici.
S-a adoptat un prim act normativ, OUG 40/18 iunie 2014, prin care s-a anulat proporţional gradul de calamitate a producţiei agricole, impozitul pe venit din activităţi agricole, sumele datorate pentru anul fiscal 2013. Urmează să aduc şi această situaţie la cunoştinţa prim-ministrului, întrucât cred că este necesar să se intervină de la nivel guvernamental cu sprijin pentru agricultorii care au fost afectaţi.
La momentul acesta evaluăm, prin Camera Agricolă, şi pagubele la nivelul altor unităţi administrativ-teritoriale şi în special zona Valea Dâmboviţei, unde au fost afectate plantaţiile pomicole”, spune Adrian Țuțuianu, șeful Consiliului Județean Dâmbovița.