lun. dec. 23rd, 2024

inspectiamComunicat de presă

 Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 416.363 de euro şi a depistat 157 de persoane fără contracte individuale de muncă

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 09-13 martie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.832.000 de lei, adică 416.363 de euro. Au fost depistate 157 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 29 erau din Bihor, 21 de lucrători în construcții iar ceilalți lucrau în comerț, confecții, transport, oierit, la o spălătorie auto sau în baruri. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane inspectorii de muncă au făcut 6 propuneri de cercetare penală. Situațiile au fost descoperite în județele: Arad, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița și Galați.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 1.430.000 de lei din care 1.050.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 366 angajatori. Au fost sancționate 16 persoane fizice pentru că au acceptat să muncească la negru. 6 dintre ele erau din Bistrița, 5 din Ialomița, 2 din Teleorman iar celelalte din județele Arad, Bihor și Prahova.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 402.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 48 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea 21 au avut loc în București. Printre evenimentele din București au fost și: cazul unui agent de pază care a suferit o entorsă, accidentarea unui lucrător prin prinderea mâinii într-o mașină de ștanțat carton, traumatismul cranian suferit de un lucrător care toaleta copaci,o lucrătoare poștală care a fost mușcată de câine în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și implicarea alteia într-un accident rutier.

“Ani la rând ne-am propus ca obiectiv major în sarcina Inspecției Muncii asigurarea unor locuri de muncă sigure și sănătoase, cu accidente produse în număr tot mai mic. Avem ultimul an încheiat, 2014, în care accidentații mortal la locul de muncă au ajuns la cea mai mica cotă din ultimii șapte ani, timp în care trendul a fost permanent descendent. Astfel dacă în 2008 erau 508 de accidentați mortal, în 2014 au fost 185. În ceea ce privește accidentații în muncă, analiza cifrelor din acest moment arată că în 2008 au fost 5.107 de accidentați iar în 2004 vorbim despre 3.604 lucrători accidentați în muncă.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.