Activități preventive în școli
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și structura de prevenire a criminalității au participat la o întâlnire cu reprezentanții Inspectoralului Școlar Județean și directorii unităților de învățământ din județ.
În cadrul întâlnirii, au fost stabilite măsuri pentru prevenirea și combaterea implicării elevilor în evenimente negative, îndeosebi prin utilizarea necorespunzătoare a internetului.
De asemenea, polițiștii de proximitate și cei de la Serviciul Ordine Publică au fost prezenți în școli și au purtat discuții referitoare la riscurile existente în mediul virtual și măsurile ce trebuie adoptate pentru o navigare sigură.
Scopul acțiunilor îl reprezintă conștientizarea elevilor cu privire la capcanele ce pot apărea în urma accesării unor site-uri sau a unor aplicații.
Școlarilor le-au fost prelucrate și infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Totodată, structura de prevenire a criminalității și polițiștii de la Transporturi au fost în mijlocul elevilor din Voia și le-au explicat ce înseamnă delincvența juvenilă și care sunt modalitățile prin care pot reduce gradul de victimizare.
Polițiștii le-au atras atenția cu privire la importanța adoptării unui comportament responsabil și preventiv, inclusiv în cazul navigărilor pe internet.
Și în zilele următoare, polițiștii vor continua acțiunile de promovare a siguranței în spațiul online și de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării adolescenților.