mie. dec. 25th, 2024

taxiTransportul ilegal de persoane, în atenţia poliţiştilor rutieri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, din localitatea Ghirdoveni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta efectua transport de persoane deşi nu era autorizat în acest sens.

De asemenea, un alt bărbat, din Valea Voievozilor, a fost depistat de poliţişti în timp ce transporta ilegal mai multe persoane.

Pe numele celor doi conducători auto, au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale”.