24 aprilie 2024
Dâmboviţa – Elevii şi profesorii, informaţi despre urmările consumului de alcool și droguri, traficul de persoane și violența fizică și verbală

Dâmboviţa – Elevii şi profesorii, informaţi despre urmările consumului de alcool și droguri, traficul de persoane și violența fizică și verbală

eleviDe la debutul anului școlar și până vineri, 13 septembrie, echipe mixte formate din structura de prevenire a criminalității, polițiști de la rutieră și ordine publică, jandarmi, specialiști de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și de la Centrul Regional Ploiești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și pompieri, au mers în 12 unități de învățământ atât din mediul urban, cât și din mediul rural și au organizat sesiuni de informare în cadrul campaniei “10 pentru siguranță”.

Activitățile s-au derulat și cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Dâmbovița.

 Școlarii, liceenii, cadrele didactice și părinții au fost informați despre prevenirea victimizării minorilor, măsurile pe care le pot adopta cu ușurință pentru a fi în siguranță și despre consecințele unei atitudini iresponsabile.

Au fost abordate subiecte referitoare la siguranța în mediul online, utilizarea eficientă a telefonului mobil și a internetului, comportamentul preventiv în trafic, la școală și la locul de joacă, urmările consumului de alcool și droguri, traficul de persoane și violența fizică și verbală.

Elevii au fost încurajați să discute deschis cu părinţii şi profesorii şi să le ceară ajutorul atunci când se simt în pericol, când sunt ameninţaţi ori şicanaţi de colegi, să trateze orice persoană cu respect şi toleranţă, să comunice civilizat, să nu dea curs provocărilor și să nu fie agresivi nici măcar în joacă.

De asemenea, a fost dezbătută și problematica anturajului, părinții beneficiind de sfaturi utile, pentru a-și feri copiii de potențialele pericole.

Specialiștii în prevenire adresează mulțumiri cadrelor didactice prezente la întâlniri și care au întărit mesajele pentru combaterea delincvenței juvenile și pentru prevenirea victimizării minorilor.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial