Dum. dec. 22nd, 2024

toga1Poliţiştii de la rutieră recomandă participanților la trafic să adopte un comportament responsabil şi preventiv pe durata deplasărilor pe drumurile publice:

O tânără, în vârstă de 21 de ani, din Târgovişte, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe DN71, pe raza localităţii Crângaşi, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga, intrând în coliziune cu un vehicul care se angajase în efectuarea manevrei de depăşire.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a două persoane, însă leziunile suferite nu au necesitat internarea acestora.

De asemenea, în jurul orei 18:15, un pieton, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure, ocazie cu care a fost acroşat şi accidentat uşor de un autoturism.

Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea pietonului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cele două cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, poliţiştii recomandă șoferilor să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când carosabilul este umed sau acoperit cu zăpadă, iar vizibilitatea este redusă.

Totodată, se recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Pietoni, evitaţi pe cât posibil folosirea părţii carosabile, în condiţii de vizibilitate redusă, asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă! Nu vă deplasaţi pe drumurile publice atunci când sunteţi într-o stare avansată de ebrietate.