mar. dec. 24th, 2024

pol-tgvÎn ultimele 72 de ore, peste 300 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 8 controale şi 7 filtre şi razii.

În urma acţiunilor, au fost constatate 7 infracţiuni, dintre care 5 în flagrant delict şi au fost aplicate 407 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 68.729 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 61 de amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991 şi 5 sancţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiei dâmboviţene. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în cadrul cărora au aplicat 329 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 128 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi două pentru consum de alcool.

Ca măsură complementară, au fost reţinute 13 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Totodată, ca urmare a neregulilor descoperite, poliţiştii au confiscat bunuri în cuantum de 2.150 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată