mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_01.2014_zapada10COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează:

La această oră, la nivelul judeţului, nu sunt semnalate drumuri cu circulaţia întreruptă din cauză ninsorii sau a unor accidente de circulaţie.

De asemenea, poliţia rutieră adresează recomandări participanţilor la traficul rutier:

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare existente  pe traseul pe care urmează să îl parcurgeţi, precum şi despre fenomenele meteo prognozate pentru zona tranzitată.

În cazul în care sunteţi surprinşi în trafic de fenomene meteo periculoase întrerupeţi călătoria şi adăpostiţi-vă în cea mai apropiată localitate.

Totodată, este indicat să aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

Echipaţi-vă corespunzător autoturismul ! Poliţia dâmboviţeană atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor!

Pentru a evita riscul înzăpezirii pe câmp, nu continuați deplasarea și alegeți să vă retrageți în localități, acolo unde puteți găsi adăpost!

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, în condiţii de vreme nefavorabilă.

În condiţiile unui trafic aglomerat, ninsoarea poate determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, nu blocaţi intersecţiile.

Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. Aşadar, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!

În situaţia în care rămâneţi în pană pe un sector de drum înzăpezit, scoateţi autovehiculul cât mai în afara părţii carosabile pentru a nu bloca intervenţia utilajelor de deszăpezire şi aprindeţi lămpile de poziţie şi de avarie.

Vă reamintim obligaţia dumneavoastră de a nu opri sau staţiona traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului în general.

În cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor, respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Pietonii sunt sfătuiţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile.