Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, cercetate de poliţiştii dâmboviţeni
În perioada 01-03 mai a.c., poliţiştii rutieri au depistat în trafic doi bărbaţi, de 26, respectiv 41 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testaţi cu aparatul etilotest, şoferii au prezentat alcoolemii de 0.47, respectiv 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost conduşi la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.
Faţă de aceştia, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
De asemenea, alte două persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, după ce au fost depistate de poliţişti conducând autoturisme pe raza judeţului, deşi nu aveau acest drept.
Totodată, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Văleni, au oprit pentru control, pe raza localităţii, un autoturism condus de un tânăr, de 28 ani, din judeţul Argeş, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autovehiculul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public, de către proprietar, un bărbat de 38 de ani, care cunoştea faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, respectiv „încredinţarea de către o persoană a unui autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, altei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”.