mar. apr. 1st, 2025

Incepând de astăzi, ora 10:00, până în această seară, ora 20:00, este în vigoare un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului pentru județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, dar și pentru zonele joase din Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Aici, rafalele de vânt vor atinge frecvent viteze de 70–90 km/h, putând produce pagube materiale și îngreuna traficul rutier și feroviar.

În paralel, alte zone extinse din sudul și centrul țării se află sub cod galben de ploi și vânt. Regiunile vizate sunt sudul Banatului și al Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde sunt prognozate precipitații de 25–40 l/mp și rafale de vânt de până la 70 km/h. În zonele montane, viteza vântului poate depăși 90 km/h.