5 mai 2024

Dâmbovița – Ce misiuni au primit polițiștii!

poli1Operațiunile cu țigarete și alcool, verificate de polițiști

În perioada 06 decembrie 2016 – 05 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pe raza județului pe linia verificării respectării prevederilor legale privind comerţul cu tutun, alcool sau produse derivate.

Astfel, au fost organizate 43 de acțiuni, în cadrul cărora polițiștii au instituit 10 filtre rutiere și au verificat 86 de societăți comerciale.

În urma neregulilor descoperite, au fost constatate 4 infracţiuni de natură economică şi au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 50.000 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat 780 de litri de alcool și 12.200 de țigarete.

poliInfracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, în atenția polițiștilor rutieri

Poliţiştii rutieri au depistat trei bărbați, de 29, 36 și 44 de ani, în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii de peste  0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost conduși la spital în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Totodată, unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor trei, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

De asemenea, alți trei conducători auto sunt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, după ce au fost depistați conducând autoturisme ale căror autorizații provizorii de circulație erau expirate.

polAcţiune a poliţiştilor dâmboviţeni

Poliţiştii dâmboviţeni au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea accidenelor de circulaţie.

Astfel, au fost controlate 84 de autovehicule şi au fost verificate 169 de persoane.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 35 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 10 pentru încălcarea O.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

De asemenea, alte 4 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, două la H.G. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor și 32 pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002 .

Valoarea totală a contravenţiilor este de 24.300 de lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat 800 de țigarete, au retras două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au procedat la instruirea a 8 agenți de pază.

pistol-cu-gazPoliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit la domiciliul unui bărbat de 60 de ani, din Potlogi, un pistol cu proiectil de cauciuc, supus autorizării.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că, deşi valabilitatea permisului  de armă era expirată, acesta nu a predat pistolul la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele bărbatului, s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar arma descoperită a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Totodată, față de cel în cauză s-a dispus măsura anulării dreptului de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării.

 

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial