3 mai 2024

Dâmboviţa – Casele de schimb valutar, luate la bani mărunţi de poliţişti!

jafbe2Prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului deținătorilor de valori, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni

În perioada 05 aprilie – 26 mai, poliţiştii structurilor de ordine publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

De asemenea, acțiunile de control au avut ca obiectiv atât informarea factorilor responsabili din cadrul societăţilor comerciale cu privire la necesitatea adoptării cerinţelor minimale de securitate, cât şi identificarea obiectivelor ce operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi generatoare de riscuri la securitatea fizică.

Poliţiştii au controlat 28 de case de schimb valutar, 33 de spații comerciale cu suprafețe mai mari de 500 de m², 26 de casierii ale furnizorilor de utilități și două reprezentanțe auto.

De asemenea, au fost verificați și 12 transportatori de valori.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003, în valoare de 28.000 de lei.

Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, poliţiştii au dispus măsuri cu termene de remediere a deficienţelor constatate.

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, punându-se accent pe legalitatea funcţionării societăţilor specializate de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial