vin. dec. 27th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_ceataALEGE VIAŢA ! Poliţia dâmboviţeană recomandă atenţie sporită la circulaţia în condiţii de ceaţă

Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere pe fondul fenomenelor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de şofat şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie .

În contextul unui trafic pe timp de ceaţă, poliţia rutieră recomandă ca şoferii să manifeste o atenţie sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice, să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător.

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri, precum şi pe cele de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen pentru a reduce riscul producerii unor accidente ca urmare a neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă.

Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Atunci când traficul este intens, precipitaţiile sau ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.

Poliţia dâmboviţeană urează drum bun şi fără evenimente negative !