joi. sept. 19th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Jandarmii dâmbovițeni au în atenție activitățile pe linia pescuitului recreativ

Jandarmii dâmbovițeni au constatat, weekend-ul trecut, 7 fapte de natură contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul în zona râurilor Ilfov și Dâmbovița, pe raza localităților Cazaci, Mircea Vodă și Perșinari, în urma desfășurării unor acțiuni care au vizat prevenirea și combaterea braconajului în habitatele piscicole naturale.


Pe timpul misiunilor au fost depistate mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, care foloseau unelte de pescuit, fără a îndeplini condițiile legale. Șase dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 6.500 lei, deoarece pescuiau fără a deține permise de pescuit recreativ, iar una dintre persoane a primit avertisment scris.
Jandarmeria Dâmbovița reamintește persoanelor pasionate de acest sport că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să dețină permis de pescuit recreativ și să prezinte acest document la solicitarea organelor de control. Încălcarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 1.500 lei sau avertisment scris, conform Legii nr. 176 din 2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul