lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_alcooliciInfracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, cercetate de poliţişti

 

La data de 02 iulie 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Târgovişte.

 

S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind de 0, 43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Pe numele şoferului, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „ conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

 

Totodată, poliţiştii din Titu au depistat pe raza localităţii Braniştea un tânăr, de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism având valabilitatea numerelor de circulaţie provizorii expirată.

 

Faţă de acesta, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „ punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat ”.

 

Alţi trei bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis deconducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România”, „ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „ punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui auovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” după ce au fost depistaţi la volunul unor vehicule neînmatriculate, deşi aveau suspendată sau anulată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.