mie. dec. 25th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_01.2014_zapada11Poliţiştii, la datorie pentru siguranţa traficului rutier

Poliţiştii rutieri, în colaborare cu efective de la ordine publică, au acţionat pentru salvarea de vieţi, prevenirea şi combaterea accidentelor  de circulaţie, îndeosebi a celor produse pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.

În urma neregulilor descoprite în trafic, poliţiştii au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale, dintre care 59 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 2 pentru neutilizarea anvelopelor de iarnă.

Totodată, unul dintre administratorii de drumuri a fost amendat pentru neîntreţinerea carosabilului.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

Pentru a preveni producerea unor accidente rutiere, le recomandăm conducătorilor auto să aibă în vedere următoarele aspecte:

Atenţie! În zonele în care temperaturile sunt scăzute şi plouă sau a plouat în cursul nopţii, conducătorii auto trebuie să ţină cont de faptul că ploaia poate îndepărta materialul antiderapant, iar carosabilul poate deveni alunecos.

În curbe, riscul de derapare este ridicat dacă drumul este umed, mai ales atunci când viteza este mare; la fel şi după efectuarea manevrei de depăşire, când se reintră pe banda iniţială;

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers;

Chiar dacă partea carosabilă este uscată, se pot întâlni porţiuni umede, unde există risc de formare a poleiului. De aceea, nu trebuie pornit la drum, chiar pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă