Forțele de ordine continuă acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub autoritatea Instituției Prefectului Dâmbovița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Polițiștii, alături de polițiști locali și jandarmi, au efectuat verificări la 131 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, restaurantele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane.
O altă prioritate a forțelor de ordine și siguranță publică a fost reprezentată de verificarea mijloacelor de transport, pe parcursul zilei de ieri fiind controlate 117 mijloace de transport public în comun.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform prevederilor Legii nr. 55/202, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.500 de lei.
Acțiunile pe raza județului Dâmbovița, sunt desfășurate permanent pentru verificarea și sancționarea celor care nu respectă normele legale în vigoare impuse în contextul actual.
Reamintim tuturor cetățenilor că este necesar să manifeste un comportament responsabil!
De asemenea, vă reamintim că nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor stabilite, se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, conform prevederilor art. 66 lit. a din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar, conform art. 66 lit. b, nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.