lun. dec. 23rd, 2024

bilantCOMUNICAT DE PRESĂ

La sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia șeful inspectoratului, domnul comisar șef de poliție Păun Sorin a prezentat aspecte privind situația operativă înregistrată la nivelul județului în perioada ianuarie-iulie 2019.

În perioada ianuarie-iulie a acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizate 7.402 de infracțiuni, cu 906 fapte mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut. Din totalul acestora, 449 au fost de natură economico-financiară (- 108), 5.935 judiciare (-606) și de altă natură 1.018 (-192) .

În cazul a 7.139 de infracțiuni s-a început urmărirea penală.

Din totalul infracțiunilor de natură judiciară, 3.385 au fost contra persoanei (- 436), dintre care 1.869 loviri sau alte violențe (- 254) și 659 amenințări (- 94) .

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, în perioada de referință, au fost înregistrate 1.455 de sesizări privind comiterea de furturi (-124) și 23 de sesizări privind săvârșirea de tâlhării (6) .

Cele mai multe infracțiuni de furt au privit sustragerile din locuințe (232) și din societăți comerciale (139).

De asemenea, au fost sesizate 78 de furturi din buzunare, genți și poșete, 81 din auto și 74 de animale și păsări.

Pe linie de evaziune fiscală au fost sesizate 25 de infracțiuni, iar la Codul Silvic, 85.

În mediul stradal, au fost sesizate 168 de fapte penale, 154 dintre acestea fiind furturi și 9 tâlhării.

În luna iulie a acestui an, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, au fost sesizate inițial 156 de infracțiuni de lovire sau alte violențe, 22 de amenințări, 32 de furturi și 30 de distrugeri.

Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada supusă analizei, polițiștii din Dâmbovița au organizat 74 de razii și 4.280 de acțiuni, dintre care 754 au fost pe linie de poliție rutieră, 376 pe linie de ordine publică și 362 în domeniul investigațiilor criminale. În domeniul investigării criminalității economice, au fost organizate 217 de acțiuni.

La nivelul secțiilor de poliție rurală și a posturilor de poliție, au fost organizate 2.519 de acțiuni.

În perioada ianuarie-iulie 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat 90.439 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 13.952 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 834 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 337 la Legea 171/2010 privind contravențiile silvice.

Alte 203 de amenzi au fost aplicate pentru nereguli din domeniul pazei și protecției bunurilor.

Cele mai multe amenzi, 71.172, au fost aplicate participanților la trafic, dintre care 21.023 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1.498 fiind pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise. Alte 1.026 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere și146 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, 12.153 de conducători auto au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță, 1.012 pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil, 332 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și 1.468 pentru încălcarea normelor referitoare la oprirea sau staționarea autovehiculelor.

Totodată, pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor instalate la trecerile la nivel cu calea ferată, au fost aplicate 110 de amenzi, iar pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, 16. De asemenea, 32 șoferi au fost amendați pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Alte 173 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor care nu au respectat regulile de circulație cu prilejul schimbării direcției de mers, prin viraj și prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, iar alte 120 pentru nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers.

Pentru indisciplina pietonală au fost aplicate 5.027 de sancțiuni contravenționale, pentru abaterile comise de bicicliști, 5.531, iar pentru nerespectarea regulilor de circulație de către căruțași, 3.168.

De asemenea, 33 de motocicliști și 50 de mopediști au fost amendați pentru încălcarea normelor rutiere.