7 mai 2024

Dâmboviţa: 50 de infracţiuni, în perioada Crăciunului

ACCIDENT - BUZAUDe Crăciun, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice.

Pentru siguranţa cetăţenilor, pe parcursul Crăciunului, peste 170 de poliţişti au acţionat zilnic, suplimentar faţă de dispozitivul curent.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.

Astfel, în perioada 24-26 decembrie a.c., au fost sesizate 50 de infracțiuni, dintre care 24 contra persoanei și 17 contra patrimoniului.

Polițiștii au aplicat 224 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 50.010 lei. Dintre acestea, 37 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 179 pentru nerespectarea regulilor de circulație.

Totodată, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retars 8 certificate de înmatriculare.

De asemenea, datorită prezenței active a polițiștii de la rutieră, în această perioadă a fost înregistrat un singur accident rutier grav.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial