lun. dec. 23rd, 2024

poliPoliția dâmbovițeană la datorie, minivacanță în siguranță!

Poliţiştii din judeţul Dâmbovița au intensificat acţiunile pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta minivacanța cetăţenilor.

Astfel, peste 160 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalităţii economice, alături de poliţişti de la alte structuri, s-au aflat, zilnic, în stradă şi au acționat pentru menţinerea climatului de ordine și liniște publică şi creşterea siguranței rutiere pe principalele drumuri naționale și județene.

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 59 de evenimente, dintre care 43 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Din totalul celor 21 de infracțiuni sesizate, 5 au fost infracțiuni contra persoanei și 10 contra patrimoniului.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 400 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 93.000 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor și va continua misiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică pe perioada acestei minivacanţe.