mie. dec. 25th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_centuraPoliţia rutieră recomandă ALEGE VIAŢA !

Poliţiştii rutieri au acţionat, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul activităţilor, au fost aplicate 394 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 78.800 de lei şi au fost constatate 4 infracţiuni.

Din totalul amenzilor, 220 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 90 pentru neportul centurii de siguranţă şi 30 pentru defecţiuni tehnice la vehicule.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

La acţiuni, au participat şi efective de la ordine publică.

Poliţia rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată condiţiilor de trafic şi meteo şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!