JUDEȚUL DÂMBOVIȚA – BACALAUREAT 2018
Sesiunea a II-a
La a doua sesiune de bacalaureat 2018, în județul Dâmbovița, sunt înscriși 1083 candidați proveniți din absolvenții care nu au susținut examenul din diverse motive (corigență, neprezentare la probe etc.) sau participanții la sesiunile anterioare care nu au reușit să obțină note sau medii de promovare.
Vor funcționa trei centre de examen (Liceul Tehnologic ”Nicolae Ciorănescu”, Liceul ”Voievodul Mircea”, Liceul Teoretic ”I. H. Rădulescu”), toate localizate în municipiul Târgoviște, și un centru zonal de evaluare, lucrările fiind corectate într-un alt județ, conform procedurilor Ministerului Educației Naționale.
Sesiunea de toamnă a examenului debutează cu probele scrise: pe 20 august, proba la Limba şi literatura română, pe 22 august, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar pe 23 august, se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării.
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va desfăşura pe 24 şi 27 august, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2018 vor fi afişate pe 1 septembrie, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, iar în perioada 2-5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie 2018.
În prima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 județul Dâmbovița a înregistrat o rată de promovare de 65,85%.
ISJ Dâmbovița