Dum. dec. 29th, 2024

politie-scandal-barPoliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice, în acţiune!

Poliţiştii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat activităţile de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea produselor de larg consum.

Astfel, pe parcursul întregii zile, au fost verificate 101 societăţi comerciale şi persoane fizice şi au fost constatate 5 infracţiuni şi 47 de contravenţii.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la 47.500 de lei.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 9.093 de lei, constând în legume, fructe, carne, băuturi alcoolice şi tutun.

Totodată, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 16.000 de lei.

Exemplu:

Un agent economic din Buciumeni este bănuit că ar fi produs şi comercializat băuturi alcoolice în afara unui antrepozit fiscal.

Pe numele lui, a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal.