În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:
• În această perioadă, pompierii dâmboviţeni au intervenit la 6(şase) incendii de vegetaţie, în care a ars cca. 17 hectare de vegetaţie uscată, astfel:
Detaşamentul Târgovişte (com.Raciu – 15ha); Detaşamentul Găeşti (com.Mogoşani – 1000mp); Garda Corneşti (com.Butimanu – 2000mp); Garda Potlogi (com.Corbii Mari – 1,5ha); Garda Răcari (com.Conţeşti – 100mp); Garda Voineşti (com.Tătărani – 2000mp);
• Miercuri – 22 august, la ora 01:31, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit pe strada George Cair din Mun.Târgovişte pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament. Un aparat de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat, se pare că a condus la producerea incendiului, în care au ars: piese de mobilier din bucătărie, o hotă electrică şi cca.12mp de lambriu. Nu au fost victime;
• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 29 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături, halenă alcoolică, dureri lombare şi abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.
ATENŢIE CETĂŢENI !
„În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă”.
Persoanele care nu respectă aceste prevederi legale vor fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare. Valoarea sancțiunii contravenționale este cuprinsă între 1000-2500 lei.
Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa