Peste 500 de unităţi de învăţământ aflate în aria de competenţă a poliţiştilor dâmboviţeni
La nivelul judeţului Dâmboviţa există un număr de 573 de unităţi de învăţământ, aflate în aria de competenţă a poliţiştilor.
Dintre acestea, 316 sunt grădiniţe (52 situate în mediul urban şi 264 în mediul rural ), 227 şcoli generale ( 28 în mediul urban şi 199 în mediul rural) şi 30 licee şi colegii.
De la începutul anului şcolar şi până în prezent, siguranţa în şcoli a constituit o prioritate pentru poliţiştii dâmboviţeni. Zilnic, peste 50 de poliţişti, jandarmi şi efective ale Poliţiei Locale au acţionat conform planului de măsuri pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ.
Fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în responsabilitatea unui poliţist cu atribuţii pe linia monitorizării, în permanenţă, a evenimentelor din zonă şi asigurării ordinii şi liniştii publice.
Totodată, şcolile şi liceele din judeţ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.
Astfel, patrule mixte, formate din efective de poliţie rutieră şi ordine publică au fost prezente în zona de acces în unităţile de învăţământ, în intervalele orare în care se efectua intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.
În perioada septembrie-octombrie, efectivele poliţiei dâmboviţene au desfăşurat 1246 de activităţi cu caracter preventiv.
În acest sens, au fost organizate 621 de şedinţe cu cadrele didactice şi părinţii, din care 229 în mediul urban şi 392 în mediul rural.
În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, au fost efectuate 138 de acţiuni, 83 în mediul rural şi 55 în mediul urban.
Scopul activităţilor l-a reprezentat creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic precum şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile.
Poliţiştii dâmboviţeni continuă acţiunile pentru depistarea şi sancţionarea ilegalităţilor din domeniul panificaţiei
În perioada 09-15 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Dâmboviţa şi a Formaţiunilor de profil, au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
Astfel, au fost efectuate peste 40 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice şi verificate 42 de mijloace de transport.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 50 600 de lei.
Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării produse cerealiere şi de panificaţie în valoare de 6 207 de lei, pentru care nu se deţineau documente legale de provenienţă sau transport.
În prima zi de acţiune, poliţiştii rutieri au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii rutieri au aplicat 151 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 24 900 de lei.
În cadrul acţiunii, 87 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, poliţiştii au reţinut 5 permise de conducere şi retras 2 certificate de înmatriculare.
Reamintim faptul că în perioada 15-17 noiembrie a.c, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi a Formaţiunilor de profil, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din I.G.P.R. şi în colaborare cu efective de ordine publică, vor desfăşura acţiuni pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere grave.
Se vor folosi toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare.