În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:
• În această perioadă, pompierii dâmboviţeni au intervenit la cinci incendii de vegetaţie, în care au ars cca.3,5 hectare de vegetaţie uscată, astfel:
Detaşamentul Găeşti (com.Ulieşti/zona A1/km.63 – 3000mp);
Garda Potlogi (com.Corbii Mari – 5000mp);
Garda Răcari (oraş Răcari – 6000mp);
Garda Corneşti (com.Corneşti – 2ha);
• Pompierii de la Garda Vişina au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unei gospodării din comuna Vişina. Un foc deschis făcut în curtea gospodăriei, lăsat nesupravegheat, se pare că a condus la producerea incendiului, în care au ars cca.300kg plante furajere;
• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 30 de solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, afecţiuni respiratorii, halenă alcoolică, afecşiuni renale, dureri abdominale şi lombare. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.
* * *
ATENŢIE CETĂŢENI !
Trebuie înţeles faptul că incendiile de vegetaţie vă pot pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul şi pot afecta traficul rutier/feroviar, situaţii care pot genera adevărate tragedii, iar pentru stingerea acestora se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale.
Pentru prevenirea şi reducerea incendiilor de vegetaţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa vă reaminteşte măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se face numai pe baza permisului de lucru cu foc (eliberat de primărie), după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă şi a fost obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;
nu se utilizează focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt; în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;
nu se utilizează focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc); zona de ardere se izolează faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate; arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locurile special amenajate;
cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii; se va asigura supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după încetarea acesteia.
Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate riscă a fi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1000-2500 lei.
Cetăţeni, nu uitaţi! Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.