Sâmbătă, 23 martie a.c. între orele 20.30-21.30, jandarmii dâmboviţeni se vor alătura iniţiatorilor Campaniei „Ora Pământului”, prin reducerea consumului de energie electrică din locuinţele proprii, şi implicit a poluării.
Campanie unică în istorie, „Ora Pământului” îşi propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
Jandarmeria Dâmboviţa a participat constant la campanii ce au ca scop protejarea mediului înconjurător alături de diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media (ex. acţiuni de ecologizare etc.). Jandarmeriei Române îi revin prin Legea nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru, a adresat un apel tuturor jandarmilor de a participa la această acţiune, în semn de susţinere a eforturilor împotriva poluării şi încălzirii globale.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA