lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_cutremurUn cutremur cu magnitudinea de 5,3 a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.11, în regiunea Vrancea, fiind resimţit în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti, conform Institutului Naţional de Fizica Pământului.

UPDATE: Institutul a revizuit, în jurul orei 04:00, magnitudinea cutremurului la 5,3, după ce anterior fusese estimat la 5,6 grade.

Cutremurul s-a simțit serios și în Târgoviște, dar și în celelalte localități din județul Dâmbovița.

Potrivit INFP, epicentrul a fost în zona seismică Vrancea.

La aproximativ jumătate de oră, s-a produs o replică de intensitate mai mică. La ora  02:48, un nou cutremur in judetul Vrancea a fost anunţat de INFP cu magnitudinea de 2.7, la o adâncime de 76km.
Ultimul cutremur cu intensitate mare produs în România a fost în urmă cu doi ani, pe 22 noiembrie 2014 şi a avut 5,4 grade. Cele mai mari cutremure care au avut loc în România ultimilor 26 de ani au fost: în 1990, pe 30 mai, când a avut loc un seism de 6,9 grade şi o replică a sa de 6,4 grade şi, la o distanţă de 14 ani, pe 24 octombrie 2004, atunci când s-a mai produs încă un cutremur de 6 grade.
Seismicitatea în România – Zona Vrancea

22-Nov-2014 19:14 – 5.4 grade

06-Oct-2013 01:37- 5.2 grade

25-Apr-2009 17:18 – 5.4 grade

18-Jun-2005 15:16 – 5.2 grade

14-May-2005 01:53 – 5.5 grade

27-Oct-2004 20:34 – 6.0 grade

06-Apr-2000 00:10 – 5.0 grade

28-Apr-1999 08:47 – 5.3 grade

31-May-1990 00:17 – 6.4 grade

30-May-1990 10:40 – 6.9 grade

sursa – MediaFax