Dum. dec. 22nd, 2024

Comunicat de presă                                                                                   01.07.2024

10 programe de formare profesională vor începe în luna iulie la AJOFM Dâmbovița 

În luna iulie, 140 de persoane înscrise în baza de date a AJOFM Dâmbovița, pot participa gratuit la cursurile de formare profesională.

Iată ocupațiile pentru care pot opta:

-sudor electric, bucătar, electrician în construcții, recepționer hotel, competențe digitale,  coafor, contabil, machior, lucrător comercial și ospătar.

Cursanții beneficiază de pregătire teoretică şi practică și primesc gratuit rechizite şi materiale de instruire, manuale, echipament de protecţie pe perioada instruirii practice, dacă este cazul.

De asemenea, beneficiază de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, precum și de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului, dacă este cazul. 

Pentru mai multe informații, se poate accesa site-ul www.anofm.ro – ajofm dambovita – secțiunea Persoane fizice / Formare profesională, e-mail : ajofm.db@anofm.gov.ro sau contacta pe domnul Sorin Bădoiu la numărul de telefon 0732100376.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița