Avem cea mai scumpă carne de porc din Uniunea Europeană. Un kilogram la poarta fermei a ajuns aproape 11 lei, cu 50 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă, a anului trecut.
Curios este ca acest record a fost atins după sărbătorile de iarnă, când de obicei vânzările scad, odată cu preţurile. Principala cauză, susţin fermierii şi procesatorii, este răspândirea pestei porcine.
Carnea de porc a ajuns atât de scumpă în România, culmea, din cauza pestei porcine care face ravagii în partea cealaltă a Pământului, în China. Este cel mai mare producător şi consumator din lume, cu o cerere uriaşă, aşa că încearcă acum să compenseze şi cumpără tot ce găseşte. Inclusiv din Europa, cu bani foarte mulţi.
SORIN MINEA, preşedinte Romalimenta: “Cu cât materia primă va fi mai puţină, cu atât preţurile vor fi mai mari. Al doilea lucru pentru care au crescut preţurile în România: devalorizarea, chiar dacă cheltuielile sunt în lei ele sunt raportate în euro şi al treilea creşterea salariilor care se duce direct în preţ.”
Materie primă este puţină după ce din cauza pestei au fost ucişi în România peste 440 de mii de porci din fermele comerciale. Au fost eutanasiate şi 42 de mii de scoarfe ceea ce înseamnă o producţie redusă cu 1,5 milioane de porci pe an. Aşa se face că acum, la poarta fermelor, preţul mediu pe kilogram este de 2,24 de euro.
Marius Buga, Pro TV: “Din cele peste 20 de ferme care existau la nivelul judeţului Dâmboviţa, unde se vindeau porci, astăzi mai există doar cea din Malu cu Flori. Proprietarul creşte aici peste 1200 de capete.”
“Avem mari probleme cu pesta porcină plus celelalte cheltuieli care apar în procesul de creştere a porcului. Pesta ne-a creat cele mai mari probleme, se face o dezisectie şi deziferctie cu costuri mult mai mari. Preţul cerealelor a crescut, grâul este mai scump, porumbul”, spune proprietarul.
O altă fermă a fost închisă 6 luni.
ADRIAN BALABAN, crescător de porci: “Astăzi prețul cărnii la poarta fermei e la 8 lei pe kg plus TVA pe abatorizare, prețul purceilor la fel a crescut foarte mult. Fix în aceeași perioadă cel mai mic preț era 3,2-3,5 în viu pe kg. Marii retaileri pun presiune şi ei pentru că nu pot mări preţurile în magazine în ritmul în care creşte preţul cărnii. Comparativ cu anul trecut avem o creștere undeva la 15/20 și în supermarket să vezi o creștere, e greu de acceptat pentru consumator.
Iar carnea puţină şi scumpă la poarta fermelor înseamnă probleme pe bandă rulantă. Dorina Gavriluţ are de 25 de ani o fabrică de procesare la Oradea. Niciodată nu i-a fost mai greu să îşi asigure materia primă. Cumpără carnea cu 20-25 la sută mai mult.
În medie, kilogramul de carne de porc, la raft, este de aproximativ 20 lei. Rămâne de văzut dacă va mai creşte, la fel ca şi produsele procesate.
sursa – Pro TV