3 mai 2024

CULMEA! Se căzneau să fure fier vechi chiar din spatele sediului Jandarmeriei Dâmboviţa!

SUSTRAGERE DE MATERIAL FEROS Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Târgovişte, a depistat pe terenul viran din spatele IJJ Dâmboviţa, mai multe persoane în timp ce dărâmau o clădire dezafectată. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că Aurel E. în vârstă de 34 ani, Radu P. în vârstă de 35 ani şi Dumitru V. în vârstă de 48 ani, au demontat scheletul metalic al clădirii, cantitatea de material feros fiind de aproximativ 800 kg. Persoanele în cauză intenţionau să transporte materialul feros sustras la un centru de colectare a materialelor refolosibile pentru a-l valorifica. *** Jandarmii au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru continuarea cercetărilor. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA „JANDARMERIA, O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA!”

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial