lun. dec. 23rd, 2024

LA TÂRGOVIȘTE, APROAPE 4.000 DE TINERI AU PARTICIPAT LA VECERNIE ȘI APOI LA PELERINAJUL ORGANIZAT CU OCAZIA SĂRBĂTORII SFÂNTULUI IERARH NIFON

Cu mult entuziasm și evlavie, aproape 4.000 de tineri au participat sâmbătă, 10 august 2024, în fosta Cetate de Scaun munteană, la deschiderea ceremoniilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.

Tineri de la parohiile dâmbovițene, la care s-au adăugat elevi de la școlile din Târgoviște, studenți de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, membri ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”s-au bucurat de comuniunea în rugăciune, participând la slujba Vecerniei, săvârșită pe un podium special amenajat, în apropierea Catedralei eparhiale, acolo unde se află moaștele Sfântului Ierarh Nifon.

La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal,  a premiat pe cei  19 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și la Olimpiada Națională Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”, și pe cei 2 elevi dâmbovițeni care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, împreună cu cei 19 profesori îndrumători.

Prima zi a ceremoniilor dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon s-a încheiat cu Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, în cadrul căruia racla cu moaștele Sfântului Ierarh a fost purtată prin centrul istoric al Târgoviștei, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni (din apropierea Primăriei orașului) – locuri cu deosebite rezonanțe istorice și spirituale în vechea capitală voievodală a Munteniei.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea impresionantă a Sfântului Ierarh Nifon – primul sfânt canonizat la noi, accentuând statura sa culturală și bisericească, chipul său fiind viu și puternic prezent în conștiința noastră. El a avut o deschidere culturală deosebită, îndemnând mereu la utilizarea celui mai nou mijloc social de comunicare al timpului său – tiparul, în misiunea Bisericii. De aceea, astăzi și noi, după modelul său, avem datoria de a folosi mijloacele tehnice moderne pentru a propovădui Evanghelia lui Hristos lumii contemporane.

Părintele Mitropolit Nifon i-a îndemnat pe tineri la încredere în Bunul Dumnezeu, în pofida tuturor provocărilor vremurilor, ori a ideologiilor care încearcă speranța noastră, precum materialismul și ateismul, dar și a păgânismului care este promovat de unii fără discernământ. Creștinii nu trebuie niciodată să trăiască pe principul unii contra altora, ci trebuie să promoveze pacea, buna înțelegere și colaborarea pentru binele nostru, al tuturor. În încheiere, Înaltul Ierarh i-a îndemnat pe tineri, pe care i-a numit a fi primăvara Bisericii și a neamului nostru, să fie cei care dobândesc, prin credință, lumina speranței, și să se bucure de splendoarea frumseții iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI