lun. dec. 23rd, 2024

Campania „Dăruieşte Lumină”: Cu ajutorul românilor, E.ON donează 500.000 kWh de energie către cinci instituții

  • Întreaga cantitate va fi distribuităprin intermediul utilizatorilor platformelor social media;
  • Fiecare utilizator poate contribui cu 50 kWh, electricitate și/sau gaze naturale,care vor merge la instituția nominalizată;
  • Începând din 2015, E.ON a donat, cu ajutorul românilor, 1.750.000 kWh energie către 66 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe;

Sărbătorile de Paște sunt un moment în care fiecăruia dintre noi îi pasă mai mult de aproapele său și în care ne propunem să fim și mai atenți și să le oferim o mână de ajutor celor care au nevoie. Compania E.ON România face și ea acest lucru și încearcă, cu ajutorul românilor, să ofere sprijin reprezentanților comunității în care își desfășoară activitatea.

În acest sens, E.ON lansează o nouă invitație românilor prezenți pe rețelele sociale, care sunt chemați să se implice, în perioada 6-17 aprilie, în campania „Dăruieşte Lumină”. Împreună vom dărui o cantitate totală de500.000 kWh de energie către instituţii recunoscute pentru calitatea actului medical, a activităţilor sociale, de învăţământ şi de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Aflată la ediția a noua, campania se desfășoară pe pagina de Facebook Dăruiește Lumină, precum și pe conturile de Instagram și TikTok. Pe aceste platforme, românii se pot implica și pot decide către ce instituție să meargă cantitățile de energie, urmărind poveștile acestora prezentate în cinci episoade din „Podcastul Dăruiește Lumină”.

Fiecare comentariu de încurajare, aprecierea respectivei postări sau redistribuirea conținutului dedicat echivalează cu 50 kWh, energie pe care fiecare utilizator o poate dona instituției pe care o va susține, fără să îl coste nimic. Un utilizator poate oferi lumină unuia sau mai multor beneficiari ale căror povești sunt prezentate în seria de podcasturi de pe pagina „Dăruiește Lumină”.

Realizate împreună cu unii dintre cei mai cunoscuți bloggeri sau jurnaliști din România, episoadele aduc în atenția publicului povestea fiecărei instituții într-o manieră inedită, prin poveștile personale ale unor personaje reprezentative.

Astfel, medicul Horațiu Suciu de Ia Institutul Inimii din Târgu-Mureș, Sora Emilia de la Căminul de Copii din Odorheiu Secuiesc, ciclistul nevăzător Florin Georgescu din partea Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, psihologul Daniela Popa de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Inocențiu M. Klein din Timișoara și Bogdan Tănasă, fondatorul Casei Share din Iași, și-au deschis inima în fața Melaniei Medeleanu, lui Mihai Morar, Lucian Mîndruță, Andreei Remețan și lui Radu Țibulcă.

În funcţie de opţiunile exprimate de românii implicaţi, cantitățile de energie vor fi distribuite către cele cinci instituții, urmând să fie scăzute din facturile de energie electrică sau gaze naturale ale acestora.

Despre „Dăruieşte Lumină
Începând cu anul 2015, până în prezent, E.ON a oferit prin intermediul acestei campanii 1.750.000 kWh energie pentru 66 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe.

Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh pentru 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii.

În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000 kWh.

La ediția din decembrie 2019, E.ON a contribuit cu 200.000 kWh pentru 10 instituții sociale din toată țara, iar în 2020 o cantitate de 250.000 kWh a ajuns la 3.300 de familii nevoiaşe. Ediţia din 2021 a adus 500.000 kWh energie pentru cinci spitale din România.

De la intrarea pe piaţa de energie din România, E.ON a susţinut cu peste 16,2 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative fiind de aproximativ 550.000.

Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 18 ani. Companiile din cadrul grupului, Delgaz Grid, E.ON Energie România și E.ON Asist Complet desfășoară activităţi de distribuţie, de furnizare energie și soluţii energetice, respectiv tehnice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.