Dum. dec. 22nd, 2024

Cristi, un tânăr poliţist, din judeţul Dâmboviţa, are nevoie urgent de ajutor, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă.

“Un strop de sânge poate fi un strop de viață!”, spun cu amărăciune apropiaţii lui, care îi roagă pe toţi cei care le văd acest apel disperat să meargă şi să doneze sânge pentru salvarea lui Cristi.

Haideţi să ne mobilizăm şi să venim în sprijinul acestui om apreciat, serios şi bun, greu încercat însă de viaţă.

„Cristi a fost diagnosticat prima dată în luna iunie 2020 cu „limfom malign non-Hodkin anaplazic cu celula mare T stadiul IIIB” , în august 2021 a făcut un autotransplant, a fost bine până în octombrie anul trecut, când la analize s-a constatat ca a recidivat mult mai agresiv.

De atunci a făcut iar tratament, chimioterapie, iar acum este internat la Institutul clinic Fundeni, secție Transplant medular, pentru procedura HAPLOTRANSPLANT DE CELULE STEM.

A fost programat pentru transplant, iar acum are nevoie de transfuzii de sânge, în special de trombocite, (trombocite care se recoltează mult mai bine de la bărbați, așa cum au recomandat medicii).

Cristi are nevoie de sânge, nici nu contează grupa, doar să precizați că donați pentru CRISTI AMUZĂ, internat la Spitalul Fundeni.

Un strop de sânge poate fi un strop de viață! Mulțumesc în numele familiei!”, au transmis prietenii lui Cristi.