La 40 de zile după marea sărbătoare a Învierii Domnului, creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, expresie sublimă a preamăririi cereşti a lui Iisus Hristos (FAP. 1, 1-11) care, ridicat prin Înălţarea la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, după ce a învins moartea, a deschis întregii umanităţi drumul spre spiritualizare, transfigurare şi desăvârşire (Ef. 2, 4-6). Înălţarea este o imagine a transfigurării, căci lumea creată de Dumnezeu este mereu plină de harul şi prezenţa Lui.
Mesajul sărbătorii este unul de lumină, încredere şi speranţă căci, deşi a încheiat misiunea Sa pământească, Mântuitorul totuşi nu părăseşte niciodată lumea noastră, ci, prin Duhul Sfânt, este pururea prezent în ea. În tradiţia evreiască, perioada de 40 de zile este perioada suficientă ca un discipol să cunoască minimul necesar din Sf. Scriptură. În mod similar, şi pentru apostoli, această perioadă dintre Înviere şi Înălţare reprezintă timpul necesar pentru a se încredinţa de realitatea Învierii Domnului, a Aceluia care a pătimit, a murit şi a fost pus în mormânt, în mod real.
Pentru noi, creştinii de astăzi, Înălţarea Domnului este un semn de speranţă pentru a ne înălţa din sclavia păcatului şi a întunericului, un simbol al Atotputerniciei lui Dumnezeu, care are întotdeauna ultimul cuvânt în viaţa noastră, dar şi un îndemn de a nu dispera niciodată în nici o încercare a vieţii, căci suntem peregrini pe acest pământ, iar gândul nostru trebuie să fie aţintit, întotdeauna, la Domnul. Viaţa noastră, în lumina Înălţării, trebuie să fie un perpetuu urcuş spre permanenta întâlnire cu Domnul Cel Înviat.
Asemenea apostolilor, şi noi, impresionaţi şi transformaţi de Învierea Domnului, trebuie să ne înălţăm în fiecare zi la un mod superior de înţelegere şi de viaţă, în acelaşi timp susţinându-i şi pe cei de lângă noi pentru a deveni misionari ai mileniului al treilea ai Învierii lui Hristos.
Dar această sărbătoare are şi o altă însemnătate, căci este, pentru noi românii şi nu numai, zi de pomenire a tuturor eroilor neamului, a acelora care, aşa cum spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, „nu au pregetat să-şi jertfească viaţa pentru mai binele şi dăinuirea neamului nostru”. Plecându-ne, cu recunoştinţă, în faţa sacrificiului lor, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ofranda vieţii lor, să nu-i uităm şi, la nevoi, să le imităm exemplul!
Preot Robert Marian Puiescu, Parohia, Sf. Nicolae Simuleasa din Târgovişte
