Spre nesimțirea mea, nu am fost prezent în acest campionat la nici unul din meciurile echipei de baschet feminin a Primăriei. Aș putea invoca lipsa de timp, dar nu m-ar crede nimeni, ca jurnalist sport să lipsesc chiar la toate partidele liderului. Recunosc că baschetul nu se numără printre sporturile mele preferate, mai ales cel feminin, dar asta nu înseamnă că îl și evit.
De fapt, evit anumite persoane care roiesc prin jurul echipei de baschet sau al primarului Boriga. Mi-e silă să le văd fețele perverse și zâmbetul prostesc sau cum se gudură pe lângă stăpân să le fie bine. Niciodată nu mi-au plăcut slugile și nici angajații cocoșați de un respect fals. La meciurile cu majorete vezi aceleași fețe, de pupincuriști, care pozează în mari iubitori de baschet, iar unii nu știu nici câte puncte se acordă pentru un coș. Important este să-i vadă primarul că sunt acolo, unde îl prind mai relaxat, pentru a-și rezolva interesele.
Mai rău e pentru colegii mei, care trebuie să îndure răutăți și ironii, asta pentru că nu se ploconesc și ei împărăției, nu le ridică statui șefilor de la baschet sau pentru că nu se cherchelesc în cârciuma lui Pompi. E așa de ușor să faci pe moralistul cu burta plină, ospătat să aplauzi la comandă, încât mai că îmi vine să borăsc. Și nu mă refer la colegii de breaslă, așa cum ar interpreta unii, cu care chiar nu am nimic de împărțit, ci la câțiva coate-goale, mațe-fripte, terchea-berchea ori neica-nimeni, care s-au trezit brusc iubitori de baschet și de portocaliu și care latră ca jigodiile să-i vadă stăpânul.
Că tot veni vorba de echipa de baschet, nici nu mai are rost să întreb cine asigură bugetul, cine le plătește salariile jucătoarelor sau cine suportă atâta dezmăț în vremuri de criză, când se moare de foame sau de frig, de frică, de inimă rea sau de disperare. Acum se face caz mare că nu au obținut viza cele două jucătoare din Ucraina, vai, ce tragedie! Chiar și fără ele, echipa a bătut la 100 de puncte, să vă convingeți ce campionat și ce baschet se joacă în România la fete.
Dacă echipa tot nu joacă în cupele europene, asta pentru moment, nu vedem pentru ce trebuie să plătim cu bani grei atâtea vedete, de vreme ce campionatul e la fel de puternic ca cel din curtea școlii. Eu unul m-am săturat de fețele și de fițele celor de la baschet, când alte sporturi sunt ca vai de ele, iar copiii noștri, localnici, nu au nici măcar încălțări. Iară se aruncă miliarde pentru a le oferi caviar unor mercenare, care la prima strigare își fac bagajele și confundă peste ani Târgoviștea cu o marcă de ciocolată, în timp ce mulți dintre sportivii băștinași nu sunt departe de a deveni cerșetori.
Cunosc povestea, știu cum stă treaba și m-am săturat de prefăcuți. Ăsta este, până la urmă, motivul pentru care nu merg la baschet și aleg un meci de fotbal juniori, unde copiii își pasează de la unii la alții echipamentul uzat, murdar și transpirat, mulți dintre ei văzând ciocolata doar în magazine. Mai bine merg la tenis, la box, la judo, la atletism sau chiar și la volei, măcar acolo nu mă deranjează nimeni, sunt oameni cumsecade, dar și sportive mai puțin arogante și cu mult mai frumoase.
Așa că cei care vin la baschet doar de dragul primarului și care fac pe moraliștii cu noi, să meargă la plimbare și să își dea palme singuri. La cât au obrazul de gros, nici nu mai simt cât au ajuns de penibili și de mici. Nulități, umplutură, adică mizeria de sub preș. Unii le spun băgători de seamă, alții agățători, dar eu sunt mai elegant, îi numesc lipitori de afișe.
Costin Mihai
