Îmi e greu să scriu coerent, dar cumva trebuie să o fac. Știam ca e bolnav, dar ca de fiecare dată speram cum speră fiecare ca va mai primi răgaz. Să scriu despre profesorul Moțoc la trecut, asta da zi nefastă.A traversat dincolo un profesor, un istoric, un om de un rar rafinament spiritual și educațional. Un gentleman în sens veritabil, așa cum rar se mai află, un personaj care a ridicat punți de dialog cu fiecare dintre cei pe care i-a întâlnit în dorința de a construi, de a corecta, de a șlefui tot ceea ce era de făcut mai bine. În echipă de fiecare dată! Profesorul Moțoc a fost un mesager al modestiei și simplității, un cavaler al distincției de comportament, un reper al decenței și discreției. M-am îmbogățit spiritual colaborând cu d-sa de-a lungul timpului, m-am întregit în propria persoană și în propriul crez:la emisiunile pe care le realizam, la seminarii de dezbatere, serate literare, istorice, la evenimente artistice și culturale. Nu am apucat să îi mulțumesc și nu a depins de mine.Am dorit să îi transmit toată dragostea mea și am doar speranța ca o bănuia, ca o simțise. Un astfel de caracter știe, simte dar sunt sigur ca i-ar fi plăcut să audă și vorbele. Mi-a fost alături în toate secvențele vieții mele din ultimii 12 ani. Aveam discuții personale și telefonice interminabile pentru ca iubeam în același fel Târgoviştea și această țară, înțelegeam la fel realitatea societății din care facem parte. Rămâne ca dincolo de vorbe, noblețea acestui caracter impecabil să fie dusă mai departe de fiecare dintre noi.
Cortina a cazut, profesorul Honorius Moțoc a plecat! A fost prietenul meu…Mai departe, nu mai știu…
A scris Sorin Diaconescu pe reteaua Facebook
