Dum. dec. 22nd, 2024

”Plecarea, de multe ori abruptă, a celor dragi de lângă noi însumează clipe extrem de grele și ascund, așa cum e firesc, foarte multă emoție și durere. Și chiar dacă nu ne-am dori poate să o facem vreodată, tot ce ne rămâne este să ne luăm rămas bun într-un mod solemn, plin de respect. Această ceremonie, menită să celebreze viața celor pe care i-am pierdut, ar fi însă imposibilă fără aportul de necontestat al sfințiților părinți și al personalului cimitirelor și serviciilor funerare. Ei sunt cei care ne alină din durere în astfel de momente cumplit de grele.

Chiar dacă nu ne gândim la astfel de lucruri în astfel de clipe, anumite obiceiuri prezente la luarea de rămas bun complică foarte mult activitatea cimitirelor și personalului lor, având de asemenea un impact negativ asupra mediului. Mă refer aici la depunerea de coroane fie din plastic, fie din flori naturale, însă legate cu sârmă. Multe dintre acestea genereaza deseuri pentru a caror colectare și reciclare implică costuri foarte mari , depozitarea lor constituind factori de poluare.

Rămase în urmă, plasticele și sârmele trebuie strânse separat și ajung de multe ori să fie refuzate înspre colectare, creând o problemă reală pentru administratorii locurilor de odihnă veșnică.

Știu că este perfect uman să nu ne gândim la aceste lucruri. Mărturisesc de altfel că tocmai o conversație avută recent cu un părinte m-a făcut să realizez pentru prima oară gravitatea acestei situații. Știu de asemenea că e cât se poate de natural să ne dorim să prezentăm un ultim omagiu așa cum se cuvine.

Cred însă că alternativa naturală e ușor de implementat, referindu-mă aici la buchetele sau coroanele de flori naturale, legate cu o sfoară sau panglică.

Mi-aș dori astfel să inițiez o modificare a legii 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, care să descurajeze practica aducerii de ofrande din plastic sau sârmă, oferind astfel un suport celor care se confruntă acum cu această problemă și contribuind la cimitire mai bine ecologizate.

Înțeleg că acesta ar putea reprezenta un subiect sensibil însă vă asigur de faptul că acest proiect s-a născut cu cele mai bune intenții, în urma unor discuții cu oameni care se confruntă acum cu această problemă și care merită din plin să beneficieze de suportul nostru”, a precizat deputatul Daniel Blaga, liderul USRPLUS Dâmbovița.