mar. dec. 24th, 2024

“Conducerea PSD a decis ca în perioada 14-15 septembrie să aibă loc Comitetul Executiv Naţional al partidului în care vor fi stabilite colegiile pentru care PSD va avea candidaţi pentru alegerile parlamentare.

La jumătatea lunii octombrie, Consiliul Naţional al PSD, va definitiva propunerile pentru candidaţii în aceste colegii la alegerile parlamentare.

Nu va fi însă o concurenţă între partidele care fac parte din USL. Potrivit protocolului USL, actualii parlamentari PSD, PNL, PC vor candida pentru un nou mandat în colegiile din care aceştia fac parte, urmând ca, în colegiile care sunt deţinute de parlamentari ai altor partide politice, mandatele să fie împărţite în interiorul USL”, scrie Corneliu Ştefan, liderul TSD Dâmboviţa, pe blogul său.