1 mai 2024
Controale şi nereguli pe drumurile din Dâmboviţa

Controale şi nereguli pe drumurile din Dâmboviţa

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Calea Câmpulung, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din comuna Șotânga.

Întrucât au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, pentru stabilirea cu exactitate a consumului acestora, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Surprins în trafic, deși nu deținea permis de conducere

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Niculești au oprit pentru control, pe drumul comunal 159, în localitatea Niculești, un moped condus un bărbat de 38 de ani, din Prahova.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial