Polițiștii dâmbovițeni au intervenit la 39 de evenimente, au aplicat 171 de sancțiuni contravenționale, au retras 6 de certificate de înmatriculare și au reținut 14 permise de conducere
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice, dar și pentru asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice din județ.
Astfel, polițiștii de la rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au fost în teren, fiind organizate 4 acțiuni punctuale și instituite 10 filtre.
Polițiștii au fost solicitați să intervină la 39 de evenimente, 26 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112.
Au fost semnalate 21 de posibile infracțiuni, aproximativ 33,3% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
De asemenea, au fost controlate 228 de autovehicule, legitimate 307 persoane și testați peste 80 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei, dintre care 140 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 27 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au retras 6 certificate de înmatriculare și au reținut 14 permise de conducere, dintre care unul pentru consumul de alcool, trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru consumul de substanțe psihoactive.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua misiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
sursa: IPJ Dâmboviţa