5 mai 2024
Controale în trafic. Ce au găsit agenții

Controale în trafic. Ce au găsit agenții

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică au oprit pentru control, la intersecția străzii Constantin Brâncoveanu cu bulevardul Eroilor, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Ungureni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat, pe raza localității Mătăsaru, un bărbat de 37 de ani, din Mogoșani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. 

sursa – IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial