mar. dec. 24th, 2024

Acțiuni și controale pe drumurile publice din județul Dâmbovița

La data de 16 martie a.c., în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, împreună cu polițiști de la ordine publică și investigații criminale, au organizat o acțiune de tip Blitz, în municipiul Târgoviște, care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și a participanților la traficul rutier.

Prin intermediul activităților desfășurate, polițiștii au urmărit să descurajeze conducătorii auto să se urce la volan sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise, precum și depistarea și sancționarea șoferilor care se abat de la aceste reguli. În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 257 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

Dintre acestea, 221 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform O.U.G. 195/2002/R, respectiv: 36 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 42 pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și 175 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 12 permise de conducere, 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire și 5 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, polițiștii au constatat 7 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. După finalizarea acțiunii de tip Blitz, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de Serviciul Rutier, au continuat activitățile pentru creșterea gradului de siguranță.

Astfel, în cursul nopții trecute, au fost controlate peste 300 de autovehicule și legitimate peste 350 de persoane. Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au desfășurat o acțiune, în intervalul orar 18:00-02:00, cu efective de la secțiile de poliție rurală din localitățile Mătăsaru, Valea Mare și Petrești.

Obiectivul principal al activităților a fost acela de menținerea a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere a faptelor antisociale. Astfel, pentru abaterile de la normele legale, polițiștii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, cele mai multe dintre acestea, 102, fiind pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.

În plus, ca măsură complementară, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare și au reținut 2 permise de conducere, fiind constatate și 2 infracțiuni. Polițiștii dâmbovițeni vor continua misiunile circumscrise ordinii și siguranței publice.

sursa: Poliţia Dâmboviţa