sâm. dec. 21st, 2024

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte vă invită joi, 26 mai 2011, începând cu ora 1700, la vernisajul expoziţiei „Retrospectivă pictură – desen Constantin Blendea”, expoziţie ce va fi gazduită de Muzeul de Istorie pana în data de 26 iulie 2011. Arta maestrului Constantin Blendea este clădită din maiestuoase rostiri sufleteşti, corelate cu ştiinţa rafinării efectelor şi a judecăţii plastice riguroase, prilej unic de a călători în universul “poeziei cromatice” a maestrului, reunind lucrări datând de la primele începuturi şi până în prezent. Arta sa este un omagiu adus formei şi culorii, este un alt fel de a privi forma, rămânând în datele picturii tradiţionale. O pictură care trăieşte în spaţii ample, brăzdate de lumina dimineţii sau a înserării, în care cresc şi rodesc uimitoare gânduri de speranţă. De la unchiul său, sculptorul şi pictorul Vasile Blendea, a învăţat ce înseamnă respectul pentru artă şi pentru valorile culturale. Monumentalist prin formaţie şi vocaţie, Constantin Blendea rămâne un subtil interpret de forme şi un rafinat colorist, apreciat în ţară şi străinătate. Biografia sa artistică este încununată şi de numeroasele premii cu care a fost răsplătit: Premiul II pentru Pictură al UAP, Premiul I pentru Pictură, la Salonul Internaţional de Artă, Quissac (Franţa), Premiul “Ion Andreescu” al Academiei Române, Premiul pentru Artă Monumentală al UAP, medalii, diplome, Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pentru activitatea profesională în domeniul monumentelor istorice. Biroul Relaţii Publice al CNM “Curtea Domnească” Târgovişte