Precizări privind viitoarele investiţii din zona UM Gară Târgovişte
Având în vedere informaţiile apărute în ultimele zile, în spaţiul public, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa face următoarele precizări:
-
Expoziţia permanentă „Metamorfozele unui loc al memoriei” a fost deschisă de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în clădirea care a adăpostit Şcoala de Cavalerie şi unde soţii Ceauşescu şi-au petrecut ultimele zile din viaţă, acolo desfăşurându-se inclusiv procesul şi execuţia acestora. Decizia a fost motivată de interesul crescut al publicului, mai ales al celui de peste graniţe, pentru această locaţie, dezafectată la acel moment. De la inaugurarea obiectivului, în septembrie 2013 şi până în prezent, peste 17.000 de vizitatori au trecut pragul muzeului, acesta fiind considerat de către turiştii străini un punct de atracţie important, alături de Casa Poporului şi de casa natală a lui Nicolae Ceauşescu de la Scorniceşti.
-
Mall-ul, care urmează a fi construit pe terenul fostei unităţi militare de la gară, va fi situat la o distanţă de aproximativ 1 km de Muzeul Comunismului şi nu va afecta în niciun fel activitatea obiectivului cultural. Mai mult decât atât, drumul judeţean cu patru benzi, care va fi construit pe o lungime de 1,2 km şi care va lega Gara Târgovişte de Şoseaua de Centură (în dreptul străzii Petru Cercel), va facilita accesul turiştilor în zona muzeului.
-
Intenţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa nu este aceea de a distruge ceva, ci dimpotrivă, de a oferi o utilitate unui teren de peste 26 de hectare, care, în ultimii 28 de ani, nu a avut nicio destinaţie. Ideea construirii unui mall şi a stadionului în acea zonă răspunde dorinţelor cetăţenilor şi urmăreşte crearea de locuri de muncă şi de oportunităţi variate de petrecere a timpului liber, fără ca dâmboviţenii să mai fie nevoiţi să meargă în oraşele apropiate pentru astfel de facilităţi.
-
Facem precizarea că, pe terenul ce a aparţinut unităţii militare de la Gara Târgovişte, autorităţile au în derulare şi alte obiective de investiţii precum: locuinţe ANL, noul sediu al Registrului Auto Român Dâmboviţa şi un parc public.
Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa