Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, joi, 8 mai 2014, s-au desfăşurat lucrările Consfătuirii Semestriale a Profesorilor de Religie din Judeţul Dâmboviţa, cu tema “Proiectarea didactică”, sub forma unui workshop, în sala de festivităţi a Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte.
În deschiderea evenimentului s-a dat citire mesajului Înaltpreasfinţiei Sale, care a reiterat importanţa orei de religie în cadrul misiunii educaţionale a Bisericii noastre, responsabilitatea deosebită pe care profesorii de religie o au în răspândirea şi aprofundarea învăţăturii de credinţă ortodoxă, dar şi buna colaborare care trebuie să existe între preot şi profesorul de religie la parohii.
După derularea activităţii didactice, care a avut ca scop perfecţionarea metodică şi psiho-pedagogică şcolară, au fost discutate probleme actuale ale disciplinei religie de la nivel local, prezentându-se noutăţile legislative şi ştiinţifice în domeniu.
S-a amintit de faptul că doi elevi din Eparhia noastră a fost obţinut două premii speciale la Olimpiada Naţională de Religie, ceea ce ne situează pe locul al şaselea la nivel de ţară, dar şi de manifestările ce se vor desfăşura în acest an pentru a omagia memoria Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, a fiilor şi a sfetnicului său, precum şi cele dedicate Anului omagial euharistic.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei