29 martie 2024

Conferinţa GALIPPLO Mărgineni „ECONOMIA SOCIALĂ – CONCEPT ŞI PRINCIPII DE FUNCŢIONARE”

Comunicat de presă În data de 21.10.2011, începând cu ora 1100 a avut loc Conferinţa cu tema: „ECONOMIA SOCIALA – CONCEPT ȘI PRINCIPII DE FUNCȚIONARE” organizată de Grupul de Acţiune Locală pentru Integrarea Persoanelor Private de Libertate prin Ocupare din cadrul Penitenciarului Mărgineni. Acest eveniment face parte din Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial-Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu titlul: „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor”. Proiectul se încadrează în Axa Prioritara 6: ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de interventie 6.1 : ”Dezvoltarea economiei sociale”. Valoarea totală a proiectului este de 7.799.181 lei, din care 7.312.329 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Penitenciarul Mărgineni are calitatea de partener în proiect, al cărui beneficiar este Penitenciarul Târgşor. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, începând cu luna iulie 2010. La conferinţă au participat reprezentanţii Penitenciarului Mărgineni, Primăriei I.L. Caragiale, Asociației EUROPROTECTOR, Asociației Târgoviște spre Europa; Asociaţiei Adhoc Mediterranee, în calitate de partener transnaţional al proiectului, Association pour la Formation Professionelle des Adultes din Franţa AFPA, CPECA Dâmboviţa, Serviciului de Probaţiune Ploieşti şi Târgovişte, Asociaţiei REACT, Şcolii nr. 2, Muzeului IL Caragiale şi ai Bibliotecii din comuna IL Caragiale şi Centrului Europe Direct. Proiectul a pornit de la o necesitate specifică comuna persoanelor private de libertate: izolarea individuală, ce îl impiedică să se deschidă, să îşi reînsuşească mijloacele puse la dispoziţia lor pentru reintegrare. Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie promovarea formelor de parteneriat public – privat, care să grupeze în jurul unităţilor administrativ-teritoriale, serviciile responsabile de deţinerea şi reintegrarea persoanelor private de libertate, pentru a pregăti reintegrarea acestora în societate, prin ocupare şi ucenicie într-o meserie. Integrarea persoanelor private de libertate prin ocupare are ca efect educarea deţinuţilor în spiritul responsabilităţii şi al respectării mediului înconjurător. Beneficiul pentru persoanele private de libertate este construirea propriului proiect de viaţă, în momentul liberării, prin participarea concretă la realizarea unui teritoriu mai atractiv şi mai competitiv. Prin acest proiect se doreşte schimbarea atitudinii şi înlăturarea parţială a prejudecăţilor membrilor comunităţii faţă de cei care execută pedepse privative de libertate. Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe subinspector Adrian LUCA – purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, interior 107, fax 0245/660.211, tel serviciu 0752/302.483, e-mail: lpana@dgp.ro, lpanapmdb@yahoo.com. . Cu deosebit respect, Comisar şef de penitenciare Teodor IONIȚĂ Director Penitenciarul Mărgineni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial